Studenții fac sex în locuri trăsnite

Probabil ați citit până acum bancul cu cele 4 tipuri de sex. Să vi-l reamintesc? Se spune că există 4 tipuri de sex:

  • sexul tragic – ai cu cine, dar nu ai cu ce
  • sexul trist – ai cu ce, dar nu ai cu cine
  • sexul studențesc – ai cu cine, ai cu ce, dar nu ai unde
  • sexul filozofic – ai cu cine, ai cu ce, ai unde, dar te întrebi de ce

Pe noi ne interesează doar cel de-al treilea tip, și anume cel studențesc. Problema locului pe care studenții îl au sau nu îl au la dispoziție pentru a face sex s-a transformat într-un adevărat mit în rândul acestora. Așa că, inventivi cum sunt studenții de fel, s-au gândit cum să infirme faimoasa zicală. Prin urmare, au născocit cele mai trăsnite locuri în care se poate face sex. Pe principiul că studenții fac sex în locuri trăsnite, iată care sunt cele mai ciudate, dar incitante locuri în care tinerii universitari s-au gândit să facă sex!

  1. În camera de cămin, cu toate colegele în cameră. Ei bine, da, oricât de incredibil ar părea, unii dintre studenți chiar nu sunt deranjați de faptul că au companie atunci când le vine pofta de a face prostioare. Întâmplări de acest gen au ajuns chiar și la urechile mele, așadar, într-un fel, pot spune că experiența le poate confirma autenticitatea. Nu mai este un secret faptul că unele cămine studențești se pot transforma într-un adevărat cuibușor de nebunii pentru cei care locuiesc într-unul. Faptul că-ți chemi iubitul sau iubita să petreacă noaptea la tine nu e un lucru ieșit din comun. Neobișnuitul, bizarul și incredibilul ies la iveală atunci când, în toiul nopții, cei doi porumbei decid să-și consume (cât de silențios pot ei) dragostea, în ciuda faptului că alte persoane dorm în acea cameră.
  2. În camera din apartament, cu colegul/colega/colegii de apartament vizavi. Dacă experiența căminului nu este pe gustul lor, studenții pot oricând opta pentru comoditatea unei camere de apartament. Că se mai întâmplă să fie și colegul sau colega acasă la ora la care cei doi îndrăgostiți își doresc să fie intimi, face parte din ciclul vieții de student. Dacă colegul sau colega are aceeași vârstă, cu siguranță va înțelege. Poate au fost sau vor fi și ei într-o situație asemănătoare cândva.

studenti facand sex

  1. În toalete. Toaletele de la cămin sau cele de la bar? Rămâne la aprecierea fiecărora. Cert este că atunci când hormonii preiau controlul, studenților le vine greu să-și controleze emoțiile puternice, așa că orice loc la îndemână este îndeajuns de bun pentru desfășurarea actului sexual.
  2. În cluburi. Sau pe lângă ele, eventual. E în regulă, nu sunt nici primii nici ultimii care s-au cunoscut la o petrecere din club și s-au înfierbântat atât de tare încât nu puteau să-și mai dezlipească mâinile unii de pe ceilalți, așa că au decis să meargă în căutarea unui loc mai intim, ferit de orice priviri, pentru cele ce aveau să urmeze.

V-ați convins cât de inventivi pot fi studenții atunci când vine vorba de a face sex în locuri ieșite din comun?

Leave a Reply