Experiențe sexuale inedite în perioada studenției

La ce se gândește cel mai frecvent un student a cărui deviză este „Trăiește clipa la maximum și nu privi niciodată înapoi”? Ai ghicit, la sex, întrucât sexul este activitatea preferată, dar și cea mai des realizată, a oricărui tânăr aflat la vârsta la care nu se gândește decât la cum să profite de fiecare oportunitate pe care viața î-o scoate în cale. Zis și făcut. După cum bine știm (cei care am trecut prin facultate, adică), în studenție nu e atât de greu să găsești parteneri cu care să faci sex, din moment ce acesta pare să fie principala lor atracție. Relațiile se fac și se desfac peste noapte, iar în timpul nopții, ei bine… marea majoritate încearcă să aibă parte de experiențe sexuale inedite, dintr-alea de care își aduce aminte cu zâmbetul pe buze și peste ani și ani.

Ce înseamnă experiențe sexuale inedite în perioada studenției? Orice are legătură cu arta de a face amor și locurile în care partidele s-ar putea desfășura, respectiv cu câți parteneri sau partenere. De departe, probabil prima experiență pe care mai toți studenții (în special băieții) ar vrea să o încerce ar fi o partidă de sex în trei. Preferatele lor, cele cu două partenere. Unde găsești două femei disponibile să întrețină relații sexuale cu un bărbat? Ei bine, dacă nu ai avut norocul de a cunoaște un cuplu de lesbiene (nu că așa ceva nu ar fi imposibil în facultate), atunci ai putea căuta persoane de sex feminin deschise la minte și care își doresc cu ardoare să aibă parte de senzații tari românești, vorba aceea. În cluburi, pe la petreceri, din vorbă în vorbă și din auzite, este imposibil să nu descoperi tinere dornice de asemenea acțiune. Mai ales că, în această perioadă, sexualitatea este explorată în fel și chip, iar ideea unui sex în trei nu sună deloc rău în urechile reprezentantelor sexului frumos.

Sexul în grupul de prieteni este încă una din experiențele inedite de care poți să ai parte în perioada studenției. Nu trebuie să aveți numai ochi unul pentru celălalt sau să vă îndrăgostiți nebunește ca să puteți face sex oricând vă poftește inima sau…trupul. Și atenție, nu vorbim despre prieteni cu beneficii, ci despre explorarea sexualității într-un grup limitat de persoane. Fie că vreți să încercați să vă oferiți plăcere în grup sau că preferați intimitatea de 1 la 1, sexul între prieteni este încă una din obișnuințele care se formează în perioada studenției.

sex intre prieteni

Partide de amor între persoane de același sex. Abia aici ajungem să vorbim despre explorarea în diverse moduri a sexualității la tineri. De obicei, în studenție iau naștere și altfel de povești de dragoste sau erotice, iar confidențele studentelor despre sexul cu colega de apartament nu se abat de la parcursul experiențelor sexuale din timpul facultății. Nu de puține ori s-a întâmplat ca femeile care se credeau hetero și nu găseau deloc atrăgătoare ideea de a fi cu altcineva în afara unui bărbat au mărturisit că și-au descoperit adevărata orientare sexuală în studenție. În altă ordine de idei, foarte multe persoane se declară adeptele bisexualității, această caracteristică a lor fiind descoperită tot prin intermediul experiențelor sexuale inedite din studenție.

 

Leave a Reply